Cerințele europene stabilesc înlocuirea în decurs de 25 de ani a combustibilor lichizi (benzină și motorină) cu alte forme de energie, între care biocombustibilii vor devenii principalii combustibili lichizi. Această cerință este pusă pe seama avantajelor de mediu conferite de biocombustibili. Chiar dacă dezvoltarea biocombustibililor trebuie susținută ea trebuie să se facă bazându-se pe adevăruri științifice și nu doar pe scheme de marketing care au ca și scop profituri, dar implicit și costuri mai mari la consumatori.

Când s-a născut industria automobilelor, petrolul și derivatele sale nu erau utilizate pe scară largă. Prin urmare, este foarte natural ca producătorii de motoare să apeleze, printre altele, la ceea ce nu erau încă numiți biocombustibili: Nikolaus Otto, inventatorul motorului cu ardere internă , îl proiectase să funcționeze pe etanol. Rudolf Diesel, inventatorul motorului cu același nume, și-a folosit mașinile cu ulei de arahide. În timpul celor două războaie mondiale, gazificatoarele au apărut rapid în țările ocupate pentru a face față lipsei de motorină sau benzină. Petrolul abundent și ieftin explică un dezinteres al industriașilor pentru biocombustibili.

Ulterior demarării strategiei de decarbonizare au apărut mai multe generații de biocombustibili. Prima generație de biocombustibili era produsă din rapiță, porumb, grâu, sfeclă de zahăr și care afectează hrana populației și astfel se dorește să fie înlocuită în present cu biocombustibil de generația a doua (resturi vegetale) sau generația a treia (produs de alge).

Carbonul emis în timpul arderii biocombustibililor (sectorul petrolier sau sectorul etanolului) provine din plante (palmier, rapiță, porumb, grâu, lemn  etc.) care l-au fixat prin fotosinteză . Amprenta de carbon poate părea neutră și utilizarea acestei energii ajută la evitarea emisiilor suplimentare de gaze cu efect de seră. Dar producția acestor biocombustibili necesită muncă umană, prin urmare consumul de combustibil și, eventual, alte produse, a căror utilizare produce și GES. Astfel, ar fi nevoie de aproximativ 1 tonă de ulei echivalent pentru a putea produce 3 tone de diester echivalent.

Un studiu al Comisiei Europene publicat în martie 2016 și preluat de ONG-ul Transport și mediu arată că majoritatea biocombustibililor de generația I, departe de a fi virtuoși pentru climă, emit de fapt mai multe gaze cu efect de seră decât combustibilii fosili; aceasta se referă în principal la biodiesel: 1  litru de biodiesel emite în medie 1,8 ori mai multe gaze cu efect de seră decât un litru de motorină fosilă; Mai detaliat, litrul de biodiesel produs din rapiță reprezintă de 1,2 ori mai multe emisii decât litrul de motorină, cel produs din soia de două ori mai mult și cel produs din ulei de palmier de trei ori mai mult. Soldul foarte negativ al uleiului de palmier se explică în principal prin schimbarea utilizării terenurilor: producția sa este principala cauză a defrișărilor în pădurile din Asia de Sud-Est.

Într-un alt studiu publicat în Natural Resources Research , cercetătorii David Pimentel și Tad Patzek concluzionează „că nu există niciun beneficiu energetic din utilizarea biomasei vegetale pentru a produce combustibil”, după un calcul care tinde să arate că energia totală necesară pentru producerea de etanol din porumb și pentru cea de biodiesel din soia sau floarea-soarelui este pentru fiecare dintre aceste cazuri cu 27-118 % mai mare decât  energia produsă (s-a luat în considerare și cantitățile de energie cheltuite în fabricarea și în timpul condiționării, transportului și răspândirii pesticidelor și îngrășămintelor , în fabricarea uneltelor agricole, de drenare, irigații, precum și energia cheltuită de lucrătorii înșiși în afara muncii lor).

Arderea bioetanolului produce mai multe aldehide decât benzina, dar noxele bioetanolului sunt mai puțin toxice. Potrivit lui Mark Jacobson de la Universitatea Stanford, arderea etanolului are ca rezultat formarea de oxizi de azot și compuși organici volatili (COV) care contribuie la formarea ozonului, care este principalul responsabil pentru formarea smogului.

Cercetătorii caută soluții care să împace și capra, și varza. Și, cel puțin la prima vedere, inginerii de la Institutul Politehnic Worcester din Massachusetts (SUA) au descoperit o metodă prin care pot obține biocarburant din resturile alimentare aruncate la gunoi de populație. 

Astfel printr-un proces de lichefiere hidrotermală prin care utilizează căldură și apă pentru a transforma resturile alimentare într-un lichid. Procesul este foarte asemănător cu cel prin care algele sunt transformate în biocombustibil, iar cercetătorii au adăugat și un mineral natural pentru a crește valoarea energetică a biocarburantului cu până la 30%. 

Pasul următor este să se găsească o metodă eficientă prin care să simplifice acest proces de transformare a resturilor alimentare în biocarburant, ceea ce ar asigura o bună parte din carburantul necesar în anumite activități economice, dacă ne gândim că numai în România se aruncă la gunoi circa 2.5 milioane de tone de alimente anual.

Asociația Energia Inteligentă a lansat în anul 2022 proiectul „Stop aruncării uleiului alimentar uzat” prin care își propune sa crească gradul de conștientizare asupra impactului devastator pe care deversarea uleiului alimentar uzat îl poate avea asupra mediului și să contribuie la informarea consumatorilor asupra beneficiilor pe care colectarea lui corectă le poate avea asupra vieții noastre de zi cu zi prin creșterea calității apei potabile și a aerului. Totodată, folosirea uleiului alimentar uzat în producerea de energie din surse regenerabile, va face posibilă îndeplinirea țintelor Uniunii Europene de reducere a emisiilor de carbon, fără a se mai apela la folosirea plantelor special cultivate pentru obținerea biocombustibilului.

Un studiu realizat la inițiativa Asociației Energia Inteligentă privind utilizarea uleiului alimentar uzat pentru producerea de biocombustibil arată că România este abia la începutul implementării unui sistem de colectare a uleiului gătit folosit. Potențialul său de creștere a fost estimat la 40% în sectorul profesional și 49.000 de tone din gospodării, conform unui raport Greenea privind sistemele de colectare a uleiului uzat in Uniunea Europeană realizat în 2016. Pentru a încuraja colectarea de ulei uzat de la populație, o serie de companii și organizații au derulat programe de colectare, prin colectori autorizați. În ciuda acestor inițiative, nivelul de colectare al uleiului uzat, atât de la populație cât și de la operatorii economici rămâne scăzut, impunându-se o serie de campanii de conștientizare a efectelor nocive pe care uleiul uzat îl poate avea asupra mediului și totodată a importanței colectării sale corespunzătoare.

Proiectul „Stop aruncării uleiului alimentar uzat” are ca și scop creșterea gradului de conștientizare a consumatorilor casnici privind pericolele vărsării uleiului alimentar uzat în scurgerile de apă și impactul pe care îl are acest tip de deșeu asupra mediului și beneficiile colectării separate a uleiului alimentar uzat care se reflectă cu precădere în creșterea calității apei potabile și eventual în reducerea costurilor de curățare a acesteia, care s-ar putea regăsi în factura de utilități.
Totodată ne dorim inițierea unei propuneri legislative privind adoptarea unor măsuri care privesc monitorizarea, raportarea și răspunderea colectării uleiului alimentar uzat.
Încurajarea colectării uleiului alimentar uzat la nivel local/ județean în sistem separat operatori economici/ consumatori casnici, printr-un sistem îmbunătățit, urmând modelul altor țări din Uniunea Europeana precum Austriei și Germaniei este de asemenea o altă țintă a proiectului asociației, în contextul în care se poate contribui astfel la atingerea țintelor privind producerea de energie din surse regenerabile, reducerea amprentei de carbon și îndeplinirea țintelor naționale de reciclare a deșeurilor ca și contribuție la îndeplinirea demersului tranziției către o economie circulară (demers care nu este doar național, ci și european).