Bucureștenii, constănțenii, timișorenii etc., probabil vor trece în această iarna, prin ceea ce au trecut 2 milioane de români în anii 1998 – 2008: vor tremura în propriile apartamente.

Sistemele de termoficare din București și Constanța aveau aceeași soartă ca și celelalte 287 de sisteme de termoficare din țară care au încetat să mai producă căldură și apă caldă, lăsând în frig milioane de români, dacă nu ar fi intervenit “minciuna autorităților”. Ne mințeam că totul este bine și în spate se „pompau bani” care să mascheze problemele și să ascundă nerezolvarea acestora. Lipsa recunoașterii problemei nu îți permite să o rezolvi și asta te aduce în situația critică de astăzi.

Spre deosebire de milioanele de români care au trebuit să se confrunte cu realitatea dură a trecerii iernii fără căldură sau apă caldă acum 20 de ani, bucureștenii au beneficiat de:

• Subvenția pentru gigacaloria care trebuia plătită de consumatori;
• ”Subvenția” pentru neplata gazelor consumate pentru a produce energia termică;
• ”Subvenția” pentru reparații și întreținere;
• ”Subvenția” mascată din taxa de cogenerare plătită de către toți românii;
• ”Subvenția” pentru prețul gazelor achiziționate de CET uri.

Bucureștenii au fost aduși în situația de a suferi de Sindromul „broaştei fierte”.

Teoria este bazată pe o observaţie – şi anume că un broscoi aruncat într-o oală cu apă încălzită zdravăn va sări imediat afară, însă dacă este pus într-o oală cu apă rece, dar care este încălzită treptat până în punctul de fierbere, va sta acolo până va fi fiert odată cu apa și va muri.

Toate aceste ”subvenții” nu au avut scopul să rezolve problemele, ci doar să acopere dezastrul în care se află sistemul de încălzire. Astfel, ne amăgeam că totul este bine, iar când mai scârțâia ceva, se mai aruncau câteva milioane și se masca din nou nefuncționalitatea unui sistem, prelungind și adâncind agonia acestuia.

Sistemele de termoficare din Romania au o problemă sistemică – au fost realizate pentru alți parametri decât funcționează ele în prezent fiind total nepretabil la situațiile de astăzi și o problemă de durabilitate – fiabilitatea lor este foarte mică, dată fiind durata depășită de funcționare, iar mentenabilitatea este total neadecvată unui sistem cu o astfel de fiabilitate. (nu poți să ai un sistem critic așa cum este sistemul de termoficare cu o piesă esențială cum este o pompă principală, care să fie veche de 60 de ani și să nu ai o mentenanță predictibilă care să anticipeze probabilitatea ca aceasta să se defecteze și trebuia schimbată sau măcar să pregătești o rezervă a acestei piese).

Mai mult această situație poate duce în două direcții și mai periculoase:

• Oamenii vor da buluc să cumpere încălzitoare electrice, vor supraîncălzi rețelele electrice individuale, comune sau stradale cu risc mare de incendiu;
• Oamenii vor folosi gazele naturale de la mașina de gătit pentru încălzirea apartamentelor cu un risc major de deces urmare a monoxidului de carbon emis la arderea deschisă a gazelor naturale în spații închise.

Din păcate nu există astăzi nici o soluție optimă pe termen scurt, suntem neputincioși în fața frigului care va bântui apartamentele românilor în iarna asta.

Dat fiind faptul că eliminarea acestor episoade în orașele României necesită investiții de sute de milioane de euro și perioade de timp îndelungate (apreciez că într-un oraș ca București-ul ar fi necesari până la 10 ani), se impune ca direcția care se va stabili să fie în concordanță cu:

• restricțiile de mediu preconizate a fi aplicate în următorii 15 – 20 de ani (pentru a evita să risipim banii si să o luăm de la început după acești ani);
• eficacitatea soluției – un eventual proces de interschimbabilitate a formei de energie să ia în considerare o perioadă suficient de îndelungată, care să justifice investiția;
• eficiența soluției – care să asigure prețuri accesibile consumatorilor.