Dependența Uniunii Europene de gazul rusesc va crește și în 2020, în condițiile în care conductele ”Turkstream” și ”Nordstream 2” – ambele având puncte de plecare operațională prin compania de stat a Federației Ruse, ”Gazprom”, și un sprijin strategic din partea Turciei și Germaniei – vor asigura aproape jumătate din necesarul de consum de gaze naturale al Europei.

Perdanții europeni, în această afacere mai puțin poluantă, dar cu atât mai penetrantă, sunt cei pe la care nu mai au cum să treacă cele două conducte, de la care nu vor mai putea percepe taxe de tranzit, decât cel mult prin interpuși.

Este cazul României care, alături de Polonia, statele baltice și Slovacia, vor avea de suferit. Rezultatul? Prețuri din ce în ce mai mari la metrul cub de gaze naturale, de la ruși.

Dubla conductă pe sub Marea Neagră conectează și Europa, și Orientul Mijlociu, la resursele rusești

Pasul energetic și strategic înainte al Federației Ruse, care a finalizat construcția dublei conducte dintre stația de compresare din Krasnodar, până la nord-vest de Istanbul, la punctul de preluare turc de la Kikoy, rămâne o operațiune-blitz, asemănătoare anexării Crimeei, și s-a desfășurat sub neputința ochilor europeni și americani.

În doar trei ani – între luna mai 2017, și luna ianuarie 2020 – cei peste 230 de km de conducte traversați sub ape rusești, completați de cei 700 de km submersibili traversați sub ape turcești – au asigurat două obiective strategice care strâng chingile energetice ale Europei, ca niciodată în istoria occidentală. Practic, cele două conducte submarine s-au înțepat, una în conducta ”Luleburgaz” – care alimentează Turcia -, și cealaltă în rețeaua de conducte ”Trans-Balcanic”, care se întind pe sub spre întreaga Europă Centrală și de Sud.

Statele membre ale Uniunii Europene au nevoie, pentru consumul propriu, de energie din afara spaţiului comunitar.

Petroul este adus din Rusia, Norvegia, Irak, Kazakhstan şi Arabia Saudită. Trei pătrimi din gazele naturale vin din Rusia, Norvegia și Algeria, iar ale trei pătrimi din cărbunele importat provin din Rusia, Columbia, şi SUA.

Concluzia e clară – Europa importă energie în principal din Rusia (petrol, gaze, cărbune).

Pe cale de consecință, UE a intrat singură în lațul energetic și de securitate întins de multă vreme de Federația Rusă. Lipsa căutării alternativelor la dependența rusească arată și un blocaj real al blocului comunitar european, care îl va costa, într-o zi, propria libertate și opțiune democratică.

Creșterea îngrijorătoare a dependenţei statelor UE de energia statelor din afara Europei face ca mai toate țările occidentale să atârne de energia altora. Unele, aproape în totalitate – Malta, Cipru, Luxemburg, cu 95%, altele, precum Danemarca sau Estonia, cu 15%.

Mai nou, Qatar şi SUA au intrat în lista furnizorilor de gaze europeni, prin crearea de noi staţii de preluare a gazelor lichefiate.

Atenuarea dependenței de importurile de gaze din Federația Rusă este un imperativ întârziat al UE, niciodată îndeplinit.

Scopurile politice și economice ale lui Vladimir Putin sunt atinse. ”TurkStream”, în funcţiune din 8 ianuarie 2020, și ”NordStream 2” în funcțiune în 2021, vor consolida implicarea, dar și dependenţa Germaniei şi a întregii UE de gazele rusești.

Tandemul ruso-german de interese strategice a creat astfel un dublu hub energetic, din care Europa nu mai are mari șanse de scăpare. Mai mult decât bătălia cibernetică informațională, imixtiunile în alegerile politice din alte state sau bătălia economică, ”arma Gazprom” în Uniunea Europeană se definește drept principala presiune a Federației Ruse asupra uriașei piețe economice europene.

Ofensiva lui Vladimir Putin în UE și în Orientul Mijlociu

Pe dimensiunea energetică, poziționarea agresivăa Federației R face ca jocul geopolitic, în 2020, să reflecte același bipolarism specific Războiului Rece: în vreme ce Statele Unite fac un pas mare de securitate, semnificativ, în Orientul Mijlociu – prin uciderea influentului general iranian Suleimani, la ordinul lui Donald Trump -, Federația Rusă face pași mici și consecvenți, la fel de importanți.

Prin vocile sale diplomatice, rușii se consideră atât un ”arbitru jucător anti-criză”, cât și adepți ai ”sistemului de securitate colectivă în Orientul Mijlociu”. Sunt aliați energetici ai Turciei, și parteneri de securitate cu Siria, la fel cum se angajează alături de oocidentali și americani, în efortul de securitate globală, împotriva terorismului internațional.

Turneul operativ executat la începutul anului, la Damasc (Siria) și Ankara (Turcia), pentru a-l finaliza la Moscova cu întâlnirea de stat cu Angela Merkel, prima după o pauză de cinci ani, demonstrează străveziu ambițiile de jucător extern al autocratului rus.

Afaceri și securitate, influență și expansiune – sunt atributele unui Vladimir Putin decis să provoace pe toate planurile.

Numai că puzzle-ul din Orientul Mijlociu îl poate duce pe președintele rus în situația de a-l nemulțumi pe omologul său turc, pentru care terorismul internațional nu înseamnă nimic, față de problemele naționalist islamiste care i-au subjugat mandatele. Erdogan rămâne, ca partener și inamic, imprevizibil și revanșard.

Să ne amintim că ”TurkStream” a fost blocat, când în noiembrie 2015 Turcia a doborât un avion de luptă rusesc. Ulerior, în vara anului 2016, Moscova şi Ankara au semnat acordul referitor la construcţia conductei.

Necazul vine o dată cu gazul

Paternitatea atât a ”TurkStream”, cât şi a ”NordStream 1” şi ”2” aparține Federației Ruse, din rațiuni deopotrivă economice, şi politice. Politic, Rusia a vrut să pună presiune pe Ucraina, pentru angajarea acesteia în conflictul din sud-estul țării. Dar UE și SUA au reacționat și Moscova s-a retras în bârlog și a semnat în 2019, un contract pe cinci ani cu Kievul. Scopul economic este a face statele europene dependente de Rusia, prin intermediul Germaniei.

Proaspăta conductă ”TurkStream”, cu o capacitate de 31,5 miliarde de metri cubi anual, va influența toți consumatorii direcți, dar și profitul pentru transport al statelor tranzitate. Ucraina, Moldova şi România vor pierde taxele ce le reveneau din tranzitarea gazelor. Turcia este marele câștigător din acest joc energetic: va câştiga, atât din distanţa de tranzit, foarte mare, dar şi pentru că are consumatorii mult mai aproape de surse.

Prin participarea la construcţia conductei, vor câștiga Rusia, Turcia, Bulgaria şi Serbia. Într-o oarecare măsură, România va avea de pierdut, alături de Polonia, statele baltice și Slovacia.

Momentul operaționalizării conductei ”TurkStream” pică cum nu se poate mai prost, pentru Europa, în ansamblu.

În timp ce Germania – singura țară europeană aflată în avantaj energetic strategic -, trece de la energia nucleară şi cea obţinută prin exploatarea cărbunelui, către energia bazată pe gaze naturale, producţia de gaze din Marea Nordului este în scădere: până în anul 2022, staţia de la Groningen (Olanda) se va închide. În Norvegia, furnizările din Norvegia sunt plafonate, iar cele din Marea Britanie, Danemarca, Germania sunt în scădere. Pe de altă parte, și în Qatar, datorită relaţiilor conflictuale cu Arabia Saudită, importurile de gaze lichefiate au scăzut.

Intruziunea conductei ”TurkStream” către sudul şi centrul Europei s-a lovit cam degeaba de reglementările europene anti-monopol, potrivit cărora compania care construieşte nu poate fi şi furnizorul de energie, în același timp. Cum ”Gazprom” este și constructor, şi furnizor unic de gaze naturale, la construcţia ”TurkStream” au participat și state balcanice.

Șansele României de a beneficia indirect de ”TurkStream” depind de Ucraina

Consecvent cu funcționarea ”TurkStream”, volume mari de gaz rusesc vor putea ajunge pana în conducta Trans-Balcanică, prin care s-a decis ca gazul să poată circula și în sens invers, adică sa urce din Turcia, spre sudul Europei. În acest caz, ar urma gazul pe care vor ucrainienii sa il duca la Odessa, prin România, pe la Kardam-Negru Vodă, și să fie direcționate spre regiunea Odessa, pe la Isaccea.

Este știut că gazul pe care il importă Romania este tot rusesc.

Parte din gazul rusesc transportat prin Ucraina tranzita Dobrogea, pentru a ajunge in Bulgaria, printr-un sistem de conducte dintre Isaccea si Negru Voda.
Cum, din ianuarie 2020, pe aceste conducte nu a mai circulat gaz, este un indicator că bulgarii au acces la gaz din conducata ”TurkStream”, și nu mai depind de cel adus din Rusia, prin Ucraina și Romania.

În acest caz, Ucraina și România sunt nevoite să conclucreze, pentru ca partea ucraineană să scoată cât mai mult gaz.

Tot de la ruși.

SURSA FACEBOOK: CLAUDIU SĂFTOIU