România liberă: Cum stăm, în acest moment, cu rezervele interne de gaz metan şi care e perspectiva la 1 ianuarie 2020?
Dumitru Chisăliţă: Astăzi stăm bine. Dacă socotim strict în contextul zilei de azi, avem o cantitate de gaze în depozit mai mare decât în ultimii ani, undeva la 2,6 miliarde de metri cubi de gaze, care se estimează că vor fi stocate la finalul ciclului de stocare. Astăzi, lucrurile se văd bine.

Dar?
La fel, se vede foarte bine că ruşii nu au reuşit să-şi ducă la bun sfârşit planul pe care l-au conceput în urmă cu zece ani: să sară complet peste Ucraina, construind Nord Stream 1, Nord Stream 2, South Stream 1, 2, 3 ş.a.m.d..

Ucraina, în anul 2020, rămâne încă o necesitate pentru ruşi, pentru că, chiar dacă a scăzut de la 80%, cât transporta acum 10 ani, la 40% – 50%, totuşi e mult şi atunci…

Mergând pe teoria „dacă am vecini puternici, şi eu mă voi simţi bine”, care nu este o terorie sănătoasă, pentru că trebuie să mă simt bine pe picioarele mele, ajung la prima mare greşeală care se face.

Care este?
Astăzi, o ducem bine, doar că acest bine e foarte fragil, din perspectiva că nu ne bazăm pe forţele noastre proprii, ci, de fapt, pe nişte supoziţii: că ruşii nu vor tăia niciodată gazele Germaniei, pentru că sistemul de transport rus duce cea mai mare parte din gazele ruseşti către vestul Europei.

Ne bazăm şi pe faptul că ruşii nu vor tăia gazele Bulgariei, pentru că aceasta este prietena ruşilor şi pe aici va trece conducta care va uni Turcia cu Ungaria, prin Serbia.

Ne bazăm deci pe nişte elemente care nu sunt deloc în curtea noastră şi sunt conjuncturale şi foarte subiective, în acelaşi timp.

Care e punctul dv. de vedere?
Din punctul meu de vedere – şi voi expune o teorie alarmistă, dar nu este decât o terorie realistă, ar trebui să ne luăm soarta în propriile mâini şi, în perioada aceasta, cât ne-a mai rămas până la sfârşitul anului, să ne facem nişte planuri pentru o potenţială situaţie de criză, nu să stăm şi să spunem că nu ni se va întâmpla nimic, pentru că avem vecini puternici.

Ideea e să începem să punem pe hârtie măsurile de back-up, după care să le devoalăm sub aspectul posibilităţii lor să se întâmple şi, bineînţeles, al costurilor. Se poate întâmpla orice, dar depinde la ce cost se întâmplă acest orice.

De două luni, vorbim numai despre „sus Guvernul – jos Guvernul”, avem miniştri – nu avem miniştri, în condiţiile în care e o posibilă criză.

Hai să ne apucăm de lucru cât mai putem şi să evaluăm ce putem face pentru iarna anului 2020, dacă într-adevăr se intră în acest scenariu, pe care foarte mulţi îl categorisesc drept pesimist. Eu, nu.

Concret, pe contracte, despre ce anume vorbim?
UkrTransgaz este transportatorul de gaze naturale din Ucraina. Beneficiază de un contract de transport al gazelor naturale ruseşti încheiat cu Gazexport, filiala de export a Gazprom, pentru transportul gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei, în diverse ţări sudice, estice sau vestice Ucrainei. Contractul e exclusiv pentru servicii de transport de gaze naturale.

A fost semnat acum zece ani, în urma unei alte crize asemănătoare, şi expiră în 31 decembrie, anul acesta.

Transgaz are contract cu UkrTransgaz?
Nu, fiecare îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării sale. Singurul element comun este sursa de gaze: Gazprom. Gazexport aduce gazele naturale până în graniţa românească, pentru gazele care ajung în România, la Isaccea, respectiv până în cea bulgărească, pentru cele care ajung în Bulgaria. Punctele de import dinspre Ucraina sunt la Medieşul Aurit şi Isaccea.

Gazexport a semnat un contract de vânzare-cumpărare cu doi intermediari: Imex Oil, un offshore cu sediul în Cipru, şi cu Wintershall, în momentul de faţă societate comercială cu sediul în Zurich, capital 100% Gazprom.

„Ar trebui să ne luăm soarta în propriile mâini şi, cât ne-a mai rămas până la sfârşitul anului, să ne facem nişte planuri pentru o potenţială situaţie de criză.”

Aceste două societăţi sunt singurele care până în anul 2030 au posibilitatea să vândă gaze achiziţionate de la Gazexport, direct în România.

Mai departe, an de an, România plăteşte atâta gaz cât ia de la aceste două societăţi, Imex şi Wintershall, prin contracte comerciale făcute de companii precum E-ON, GdF, Azomureş etc.

Marile companii, în general, achiziţionează de la aceste două companii şi vând mai departe, la consumatorii finali din România.

A fost aşa întotdeauna?
Nu. România, în anul 2000, a decis să renunţe de bună voie la acordul interguvernamental cu fosta URSS, semnat până în anul 2020. Din partea URSS, era Gazexport, din partea României, Romgaz.

Erau anumite intenţii atunci, legate de o anumită firmă românească, care ţinea de un anumit secretar de stat, pe atunci mare om politic, care s-a dorit să ia locul acestor două societăţi.

Separat, acum, sunt încheiate cu Imex şi Winterschall contracte bilaterale, de către firmele româneşti mari importatori. Sunt contracte pe termen scurt, mediu şi lung. În general, preţul are la bază indexul produselor petroliere pe anumite burse internaţionale.

Baumgarten?
La Bursa de la Baumgarten, sunt gaze la origine tot ruseşti, doar că achiziţionate de diverse firme din vestul Europei, inclusiv Ungaria, care vând în România prin intermediul punctului Csanadpalota.

Când vorbim despre o criză, în care nu există nici gaze din intern, nici pe relaţia externă, se apelează la Bursa de la Baumgarten. Cu menţiunea că aceste gaze trebuie să fie disponibile, adică bursa să aibă un excedent, şi să existe şi capacităţi de transport din locul în care aceste gaze sunt disponibile, până în România.

S-ar putea ca la iarnă Ungaria să ne facă figura?
Da, există această posibilitate, pentru că peste tot în lume, inclusiv în Ungaria, România fiind singura excepţie, există mai multe tipuri de contract. Există contractele ferme şi contractele intreruptibile, cu capacitate negociată anual sau cu capacitate zilnică.

„Când vorbim despre o criză, în care nu există nici gaze din intern, nici pe relaţia externă, se apelează la Bursa de la Baumgarten.”

În momentul în care un operator de transport a contractat servicii ferme, cu capacitate anuală, el îşi ia gazele de la acel client, luând deja banii de la acel client, zilnic ş.a.m.d..

Dacă te trezeşti că vrei gaz doar în 25 ianuarie 2020, el te va trata cu dispreţul comercial de care poţi să beneficiezi, pentru că tu îi aduci cinci zile bani, iar celălalt îi aduce 365 de zile bani, şi atunci, bineînţeles, prioritate va avea cel care îi aduce 365 de zile bani, nu tu. Nu va da pasărea din mână pe cioara de pe gard.

Aceasta înseamnă că trebuie să am capacitate, că acea capacitate cu siguranţă va fi mult, mult mai scumpă. A se vedea ce s-a întâmplat în vară, pe Csanadpalota: capacitatea pe termen scurt a fost vândută de şapte ori mai scump decât capacitatea normală.

A existat o bătaie foarte mare pe firmele din extern care să vândă gazele în România, ţara noastră având o marjă imensă faţă de ceea ce făceau în altă parte, aşa că au fost dispuşi să dea de şapte ori mai mult pe tariful de capacitate de transport din Ungaria decât era normal.

De ce?
Lumea nu cunoaşte faptul că, deşi rezervarea de capacitate sau plata pentru transportul gazelor naturale prin Ucraina e una singură, către Gazexport, totuşi există două mari direcţii de transport, una de la est la vest, prin Ucraina, şi alta de la est la sud-est, dacă sistarea pe această direcţie înseamnă afectarea unor ţări puternice, ca Germania, Italia, Franţa, Austria, Slovacia şi Ungaria.

Ramura sud-estică nu afectează foarte mulţi jucători. E adevărat, ar afecta câteva ţări din sud-estul Europei, gen Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, România, un pic din Serbia.

Trebuia ţinut seama că, în afară de Bulgaria, celelalte ţări au o infrastructură de gaze relativ tânără şi abia acum au început să lucreze la această industrie de gaze. Ponderea de gaze în balanţa energetică nu este una hotărâtor de mare.

În acelaşi timp, Bulgaria, în ultimii doi ani, a dezvoltat foarte mult relaţii în diversificarea surselor.

Majoritatea interconectărilor bulgare vor fi gata anul viitor, dar, cu toate acestea, pe sistemul existent de conducte care leagă Bulgaria de Turcia, Bulgaria de Grecia, există premisele unui reverse flue, adică fluxul de gaze să circule şi de la sud la nord, din nişte zone în care există resurse.

La ce vă referiţi?
Vorbesc despre Turcia, care, pe lângă faptul că a dezvoltat South Stream, dar şi-a dezvoltat şi capacitatea de import de energie, e o ţară care-şi exprimă dorinţa de a vinde LNG Bulgariei şi chiar României.

Grecia se găseşte în aceeaşi situaţie. Atunci, Bulgaria nu este nici pe departe în situaţia României, chiar dacă nu stă foarte bine, dar nici foarte prost.

Dacă se va face o întrerupere din partea Gazprom, strict a părţii de sud-est, nu înseamnă că, dacă nu ajung la o înţelegere, trebuie să şterg absolut tot dintr-un contract.

Pot să spun că, având în vedere avantajele economice deosebite pe care mi le dau ţările din vestul Europei, unde o să transport 100 de miliarde de metri cubi, mai prelungesc un an, dar nu mă mai interesează sud-estul Europei. Pot să ajung la o chestiune de element de forţă în negocierea viitorului contract.

Să nu uităm că România înseamnă de fapt UE, să nu uităm frecuşurile care există între Rusia şi UE, că totuşi legislaţia prin care Rusia a fost puternic afectată s-a desfăşurat şi a apărut sub preşedinţia României.

Sunt nişte premise de natură diplomatică care este posibil să nu rămână fără răspuns, dintr-o perspectivă diplomatico-economică. Plecând de la aceste premise, eu cred că ne găsim într-o situaţie mult mai periculoasă decât eram anul trecut sau acum doi ani.