Dorința de a deveni potențialul cumpărător al producției de gaze Românești, trebuie pusă în contextul dorinței Ungariei de a-și asigura gazele până la finalizarea South Stream (în situația eliminării livrării gazelor prin Ucraina) și de a-și pregăti dezvoltarea HUNGARHUB-ului.

Vom face o analiză a perspectivei evoluției situației gazelor naturale în sud-estul Europei și ne vom opri la două abordări, politică și statistică.

Premierul Ungariei, Viktor Orban declara în data de 18 februarie 2015, cu ocazia prelungirii contractului de import gaze din federația Rusă: „Oricine crede că Europa poate fi competitivă, că economia europeană poate fi competitivă fără cooperarea economică cu Rusia, oricine crede că securitatea energetică poate exista în Europa fără energia care vine din Rusia, acea persoană vânează fantome„.

După întărirea relațiilor cu Rusia din ultimii ani, același Viktor Orban declară în data de 9 februarie 2018, după o întâlnire a Ministrului de Externe Ungar cu reprezentanții României: „Epoca monopolului gazului rusesc va ajunge la final în Ungaria în condițiile în care ne vom putea acoperi peste jumătate din importuri din alte surse, în acest caz din surse românești„. Apreciez că cele două declarații nu se exclud, ele se completează pe termen scurt.

Analizând datele statistice din anul 2017, exporturile de gaze ale Gazprom spre Europa (inclusiv Turcia) au fost la un nivel de 194 miliarde de metri cubi (bcm), prin cinci rute: conductele din Ucraina vest (capacitatea de 142 mld mc), conductele din Ucraina sud (capacitatea de 25 mld mc), ruta Belarus – Polonia (capacitatea de 33 mld mc), Nord Stream  pe sub Marea Baltică (capacitatea de 55 mld mc) și Blue Stream (capacitatea de 16 mld mc). Din întreaga cantitate exportată de către Gazprom, cca. 97 de mld mc gaze au fost exportați în anul 2017 prin sistemul de conducte Ucrainean, cca. 54 de mld mc gaze prin Nord Stream, cca. 30 de mld mc gaze prin Belarus-Polonia și cca 13 mld mc gaze prin Blue Stream.

În contextul creșterii dependenței Europei de gazul rusesc, coroborat cu intenția de reducere până la eliminarea tranzitului gazelor rusești prin Ucraina, necesită dezvoltarea a două noi capacități de tranzit. Una din intențiile declarate este realizarea gazoductului Nord Stream 2 cu o capacitate de 55 miliarde mc, iar o a doua rută care se prefigurează a fi realizată este Turkish Stream – South Stream (via Turcia-Bulgaria-Serbia-Ungaria) cu o capacitate de pană la 32 mld mc.  Dar intenția  Rusiei de reducere a tranzitului de gaze prin Ucraina, poate pune în pericol statutul pe care Ungaria l-a câștigat partial, de jucător important în sud-estul Europei pe piața de gaze.

Apreciez că a apărut o diferență de timp (întârziere) între momentul în care se dorește reducerea utilizării sistemelor de conducte din Ucraina și construcția unui nou sistem de transport al gazelor în Sud-Estul Europei.

Aceasta poate explica pașii posibilului joc pe care-l face Ungaria (voi prezenta una din ipotezele viitoarelor potențiale mișcări de pe piața de gaze Sud Est Europene):

• Pasul 1 – Blocarea proiectului BRUA (iulie 2017), respectiv eliminarea României ca și culoar de tranzit sud-est European, și crearea justificării necesității realizării unei conducte care să lege Turcia de Austria (prin Bulgaria, Serbia și Ungaria) – South Stream.
• Pasul 2 – Necesitatea substituirii gazelor (2020 – 2030) care vin prin sistemul Ucrainean în Ungaria și Slovacia, o perioadă suficientă de timp, până la construirea conductei South Stream, cele mai importante resurse pe care ar putea să le acceseze Ungaria fiind gazele din Marea Neagră.
• Pasul 3 – Definitivarea HUNGARHUB-ului de gaze, poziție pe care și-o dorește Ungaria și la care construcția pe piața de gaze începută în anul 2015 cuprinde:
  • finalizarea construcției unui sistem de transport STEA care să-i permită o capacitate mare de reacție, manevră și negociere,
  • acorduri cu toți vecinii săi în domeniul gazelor naturale, favorabile acestei construcții,
  • capacități de înmagazinare suficiente, cât să asigure flexibilitatea funcționării pieței interne și a țărilor cu care se află în acord,
  • instituirea unui monopolul comercial asupra capacităților de transport în toate punctele de intrare/ieșire
  • dezvoltarea și mai mult a subsidiarelor maghiare care se găsesc în toate țările Europene, care chiar și în prezent sunt foarte puternice și foarte bine poziționate în comerțul cu gaze, care le permit să acționeze unitar în toate țările vecine.
• Pasul 4 – Captivitatea în care vor fi prinse unele țări după anul 2037.