Deschiderea primului câmp de gaze pe actualul teritoriu al României în anul 1909, prin Sonda 2 Sărmășel, a determinat construirea primei conducte de transport gaze, Sărmăşel – Turda în anul 1914, a primei rețele urbane de distribuție a gazelor naturale în Turda în anul 1918 și lansarea activității gaziere în România. Consumul de gaze care era asigurat prin conducta Sărmășel – Turda a crescut rapid prin racordarea de noi consumatori din Turda, dar  și racordarea de noi localități. Astfel, de la un consum de cca. 50 mil mc/an în anul 1918 s-a ajuns în anul 1923 la un consum de 120-130 mil mc/an. Această situație a determinat exploatarea unei cantităţi importante de gaz din câmpul Sărmăşel, în consecinţă capacitatea acestui câmp de a face față consumului  s-a diminuat.

Consumul de gaz urma să crească în perspectiva anilor 1926 – 1927 și urmare a scăderii presiunii la sondele în exploatare, capacitatea de transport nu mai corespundea cererilor de consum din timpul iernii. Soluția găsită a fost instalarea unei staţii de compresoare în punctul inițial al conductei, adică la Sărmășel sau construirea unei noi conducte cu diametrul mai mare. Soluţia a doua, cu toate că a avut mulţi aderenţi s-a considerat că prezintă o rentabilitate inferioară construcției unei stații de comprimare.

În urmă cu 90 de ani, fără să existe drumuri, mașini și calculatoare, s-a putut construi în numai 2 ani, în premieră europeană o stație de comprimare de gaze.

Proiectul staţiei de comprimare a fost elaborat de către Serviciul de Proiectare din cadrul Sonametan, în cursul anului 1926 şi la finele aceluiaşi an s-au făcut şi comenzile pentru agregatele de comprimare. Au fost procurate 3 unități de comprimare a gazelor, care puteau funcţiona cu simplă sau dublă acţiune, făcând astfel posibilă „urmărirea din aproape în aproape a tuturor variaţiunilor de consumaţie în limita capacităţii pentru care au fost construite”.­

Caracteristicile agregatelor achiziționate din SUA, în anul 1926 au fost:

– compresoare Duplex Ingersoll Rand cu o putere de 200 CP pe unitate, astfel stația de comprimare avea să aibă în total 600 CP

– turaţia 225 ture/minut.

– presiunea maximă de “suflare” (refulare) 18 atm;

Lucrările de construcție a stației au început în primăvara anului 1927, asigurându-se transportul agregatelor, a materialelor, realizarea fundațiilor, confecționarea claviaturii, construcția stației de pompare apă, construcția uzinei electrice, construcția turnului de apă de răcire a gazului, motoarelor, uleiului, construcția clădirilor halei de comprimare, ateliere, birouri etc.

În ciuda tuturor dificultăților cu care se confruntau oamenii la nivelul acelor ani – lipsa oricărei mașinării, boii și caii fiind singurele mijloace folosite în transportul materialelor, inexistența drumurilor pentru transportul materialelor, lipsa unei resurse calificate, unicitatea acestui proiect pe continentul european – la sfârșitul anului 1927 stația de comprimare era finalizată. Este important de menționat că echipa de lucrători care a construit stația de comprimare (exclusiv instalația tehnologică a stației, dar fără montarea compresoarelor) era compusă din doi mecanici şi opt lucrători conduşi de un monteur.

În urmă cu 90 de ani, 4 oameni au proiectat și 17 oameni au construit o stație unicat la acea vreme în Europa.

La 22 Ianuarie 1928 s-a pus în funcţiune primul agregat și la 26 ianuarie 1928 s-a pus în funcțiune agregatul al doilea. Agregatul al treilea a fost pus în funcţiune în data de 3 februarie 1928. Montarea compresoarelor, conectarea acestora la instalațiile tehnologice ale stației, punerea la punct a compresoarelor și încercarea lor a fost condusă de un inginer român, un monteur șef al firmei Inger­soll Rand și o echipă de 4 muncitori.

Astăzi, când România își propune să construiască mai multe stații de comprimare, ar fi util să ne propunem să ne ridicăm peste nivelul de acum 90 de ani!