Există doar 3 modalități care pot aduce prețuri mai mici la gaze: scăderea costurilor unitare pe componentele de servicii (transport, distribuție și înmagazinare), concurența ridicată în piață și reducerea fiscalității.

Nu există tarife mici, dacă costurile unitare sunt mari.

Gradul anual de utilizare al sistemului de distribuție la nivel național este la un nivel de  cca.10% și este în scădere de la an la an în special ca urmare a stimulării construiri de noi rețele de gaze, fără un studiu de piață prealabil, care să arate dacă există interes al consumatorilor pentru a consuma gaze. Se ajunge astfel în situația în care, aceste conducte rămân parțial neutilizate deoarece nu se racordează noi consumatori la ele sau nu este un consum sustenabil pentru investiție. Astfel, investițiile ineficiente din ultimii 30 de ani, stimulate sau patronate de diferite programe naționale și instituții de stat,  și din ce în ce mai ineficiente în ultimii ani adaugă continuu costuri, fără a crea și premiza de noi venituri, ceea ce conduce la creșterea costurilor unitare și implicit a tarifelor și a prețurilor la gaze. La acestea se adaugă măsurile populiste de acordare a ”gratuității” pentru a construi rețele de distribuție pentru unii consumatori care să fie împărțite în facturile tuturor consumatorilor.  Oprirea ”gratuităților” și aplicarea principiului beneficiarul direct și exclusiv al unei investiții trebuie să suporte investiția pentru a nu genera costuri pentru alți consumatori, concomitent cu impunerea de către ANRE a unor criterii de eficiență în Planurile de Dezvoltare a Rețelelor, dar și al managerilor si membrilor Consiliului de Administrație, astfel încât să se evite socializarea costurilor și să se asigure creșeterea eficienței, poate determina reducerea costurilor unitare, respectiv scăderea tarifelor și implicit a prețurilor. Acțiunile trebuie să vizeze realizarea de noi investiții, doar dacă acestea sunt acoperite de o cerere reală și care să susțină fezabilitatea investiției, dar și schimbarea metodologiei de tarifare care să țină seama de centre de costuri la nivelul localităților și evitarea subvențiilor încrucișate sau a socializării costurilor, care există în prezent.

Scăderea prețului gazelor marfă din producția internă, nu se poate realiza ”din pix”, așa cum s-a încercat prin OUG 114 și OUG 27, deoarece generează impact imediat asupra investițiilor în noi capacități de producție, ceea ce face ca producția să scadă și să crească importurile. Importuri la care nu se pot stabili ”din pix” prețurile, și care în lipsa concurenței vin cu prețuri mai mari, adică măsura stabilirii artificiale a prețului la gaze erodează producția internă de gaze, crește dependența de importuri și mărește artificial prețul gazelor din import, ceea ce face ca analizând evoluția prețului pe o perioadă mai lungă de timp lucrurile să arate că prețurile medii reale, plătite de consumator în fapt sunt mai mari decât dacă nu s-ar fi aplicat măsura de protejare a consumatorilor. Singura metodă reală este concurența acerbă între furnizori, care să aducă în permanență în piață prețurile cele mai mici posibile pentru acel moment. Prețurile reglementate sunt natural mai mari decât prețurile din piața liberă, deoare acestea sunt suficient de mari încât să acopere orice risc al furniorilor în perioada de reglementare față de evoluția piețeii en gros, transferând toare riscurile și costurile consumatorului. 

Fiscalitatea în domeniul gazelor în România este una ridicată și a crescut în permanență în ultimii ani. În numele protejării consumatorilor, statul român a introdus în ultimii 15 ani în permanență noi taxe și le a crescut în continuu pe cele existente cu scopul de a obține bani la bugetul de stat. Fiscalitate mică, înseamnă prețuri mai mici.