Un proiect național reluat insistent în ultima vreme este dezvoltarea unui HUB de Gaze în România. Analizând posibilitatea materializării acestui proiect considerăm că oportunitatea s-a pierdut în urmă cu câțiva ani, iar perspectivele realizării unui HUB în România, sunt reduse. Atunci cui folosește un astfel de proiect? Coroborând acest proiect cu alte tendințe interne și externe, putem afirma că el este un proiect care ar putea folosi la impunerea unui monopol în regiunea sud-estică.

HUB-ul este în primul rând un spațiu de întâlnire al cererii și ofertei, și doar în mod ideal întâlnirea mai multor fluxuri fizice de gaze, prin infrastructura aferentă. HUB-ul gazelor este locul în care se fac tranzacții în mod liber, transparent și concurențial, se fac speculații licite, este locul unde trebuie să funcționeze efectiv o piață. Dar o piață pe lângă mecanisme specifice are nevoie de: încredere din partea celor care activează (furnizori, traderi etc.), un număr suficient de mare de traderi de calibru (cu resurse financiare importante) pentru a elimina posibilitatea influențării de orice fel a pieței, fluxuri de gaze importante și un mediu predictibil.

Încredere: România nu mai prezintă încredere pentru jucătorii de calibru pe piața de gaze naturale. Erodarea ireversibilă (pe termen scurt) a încrederii față de România, este o rezultantă a întâmplărilor din ultimii 17 ani, perioada în care ”una se spune și alta se face”, a încălcării repetate a nenumăratelor angajamente de liberalizare a pieței de gaze: 2000, 2005, 2007, 2010, 2012, 2014, 2016 și 2017 (care nici una nu a fost înfăptuită). Apreciem că de fiecare dată au fost încălcate angajamentele realizate de acceași conducători, care abordând populist în numele protejării consumatorilor de gaze (falsă dupa cum o dovedește modul în care a escaladat prețul gazelor în România în ultimii 17 ani). Astfel, nivelul de încredere față de piața de gaze din România al unor mari jucători, este cât se poate de negativ. Aceasta face ca marii jucători pe piața de gaze occidentală, să nu-și mai dorească intrarea în România. Piața românească este (și nu întrezărim o schimbare în viitorul apropiat) compusă din jucători cu orizont pur local, care nu își bazează strategia pe un marketing de tranzacționare, specific HUB-urilor, ci pe un marketing detalist, speculând lipsa de cunoștințe la nivelul consumatorilor non casnici și puterea (influența) reglementărilor la nivelul consumatorilor casnici.

Traderi: În Romania nu există traderi, există furnizori en gros și detaliști, care, în mod firesc, nu-și doresc o piață funcțională decât până la un nivel controlabil de ei.

Predictibilitate: este o noțiune străină de România pentru aproape orice domeniu.

Fluxurile de gaze: HUB – ul este și locul de întâlnire a mai multor fluxuri de gaze, importante atât sub aspectul intrărilor, cât și al ieșirilor din sistem. România, din nefericire, nu mai este într-o poziție care să-i ofere perspective de a fi parcursă în viitor de mari fluxuri de gaze (așa cum arată astăzi tendințele), dar nici nu are capabilitatea tehnică de a permite trecerea unor astfel de fluxuri, care să determine interes pentru un HUB.

România are cantități importante de gaze pe care le produce din zăcămintele proprii, dacă le raportăm la consumul său, de asemenea are resurse importante de gaze care pot să fie livrate local, datorită regimurilor de presiune reduse ale zăcămintelor, urmare a stadiului avansat de exploatare, respectiv resurse de gaze puțin pretabile la transportul pe distanțe mari către alte zone din regiune. România are un sistem de transport vechi, proiectat să funcționeze pentru regimuri de presiune inferioare presiunii de funcționare a sistemelor din vecinatatea sa, ceea ce nu-l face pretabil la utilizarea în sistem de tranzitare și cu atât mai puțin să asigure transportul lejer nord/sud, sud/nord, est/vest și vest/est. Astfel, Romania nu este capabilă să preia importante cantități de gaze (în primul rând nu există aceste cantități) care să facă din România un HUB fizic al gazelor. În opinia mea, în contextul actualelor demersuri, această situație nu se schimbă semnificativ nici  după construirea BRUA.

În același timp apreciem, că poziția geografică a Bulgariei poate fi una mai avantajoasă din punct de vedere al rutelor de tranzit, prin amplasarea sa în calea potențialelor  fluxuri de gaze, datorită:

• unui sistem de transport care funcționează la presiuni de regim de 55 bar, interconectat cu sistemele de transport ale tuturor vecinilor săi: România, Serbia, Macedonia, Grecia
• graniței cu Turcia, care permite Bulgariei să devină o poartă de intrare în UE a gazelor din zona Mării Caspice, Iran, Irak, Egipt
• graniței (acordurile) cu Grecia, crează poarta de intrare în UE a gazelor din zona Israel și Cipru (via Grecia), dar și singura rută de acces la LNG a țărilor din Sud- Estul Europei, pe ruta Grecia – Bulgaria. De remarcat că LNG-ul se va dezvolta puternic în viitor și posibilitatea de a avea acces la un terminal LNG va avea un rol important în dezvoltarea HUB-urilor.
• accesului la posibila rută South Stream (rută care se întrezărește a se înfăptui, în situația în care Nord Stream 2 va avea câștig de cauză în lupta cu reprezentanții Consiliului Europei).

Aceeași situație a dezvoltării unui HUB de gaze o regăsim în Ungaria, care poate să o poziționeze înaintea României ca avantaje, mai ales după renunțarea la BRUA și începerea construirii sistemului de transport STEA în Ungaria.

Important este să înțelegem că HUB-urile din Europa nu s-au dezvoltat în țările mari producătoare de gaze (Norvegia) sau cu capacitate de înmagazinare mare , ci în țări bine plasate geografic, cu sisteme de conducte interconectate înspre și spre diferite direcții și în special atractive din punct de vedere al încrederii în derularea tranzacțiilor.

Totuși în ce condiții România ar putea deveni un HUB?

România HUB ar presupune construirea unei noi viziuni asupra pieței gazelor naturale, aceea a construirii unei piețe libere, lichide, responsabilă, atent supravegheată, dezvoltând modalități de susținere a clienților vulnerabili, unic dispecerizată pentru prevenirea crizelor în situații excepționale și total integrată în Uniunea Energetică Europeană. HUB-ul presupune regândirea tuturor activităților din sectorul gazelor naturale într-un singur scop, acela de a facilita tranzacționarea gazelor naturale cu scopul obținerii celor mai bune prețuri ale gazelor la un moment dat și pentru a asigura calitatea furniturii.

În opinia mea nimic din toate acestea nu se întrevăd a se realiza în viitor, astfel ne găsim în fața unui proiect care se dorește a fi realizat fără a putea funcționa în adevăratul sens al cuvântului și pentru care consider că nu ar exista interes din partea marilor traderi europeni.

Analizând piața de gaze din România, se observă scăderea treptată începând cu anul 2003, a exporturilor de gaze în România și reorientarea exporturilor de gaze rusești către alte piețe, mult mai mari (Germania, Franța, Italia).

Apreciem că situația s-a schimbat în ultimii 3-4 ani, România a redevenit interesantă pentru cel mai mare exportator de gaze din Europa, din următoarele motive:

• anul 2016 a demonstrat că importurile în România pot să crească și cu 629%, într-un termen foarte scurt, cu marje de preț considerabile, respectiv oferind posibilități de câștig ridicate într-o perioadă scurtă de timp.
• Anii 2014, 2015 și 2016 au demonstrat ca prețul pe piața de gaze din România, este determinat de prețul gazelor din import.

Liberalizarea pieței de gaze din Romania, pe care a impus-o OUG 64/2016, a arătat că există posibilitatea stabilirii unor prețuri pe piața de gaze din România, fără să mai existe o influență semnificativă a prețului gazelor din import.  Acest lucru poate deveni deranjant, iar deranjul nu se aplică doar în relația cu piața de gaze românească, ci chiar cu piața din sud-estul Europei.

Continuarea liberalizării, transparentizării și creșterii concurenței pe piața de gaze din România, ar putea crea ”pericolul” apariției unui preț de referință, deranjant în regiune.

Inventarea unui HUB al gazelor în România, ar putea aduce un număr limitat de jucători și mai ales prezența exclusiv a acelor jucători care-și doresc păstrarea monopolului în zona est- europeană, apelând la un ”instrument transparent”.