În anul 1967, România a început să importe țiței din Rusia.  Tot în acea perioadă începe proiectarea și apoi execuția conductei de transport țiței Constanța-Pitești.

Conducta a fost proiectată pentru a transporta 3,5 milioane tone de țiței din import, fiind ales ca diametru 377 mm și grosime de perete de 12 mm.

Dacă pentru traseul ales pentru montajul acesteia nu au existat probleme de stabilitate sau alte obstacole, subtraversarea fluviului Dunărea și a Brațului Borcea reprezenta la acea dată o provocare atât ca și proiectare (fiind cea mai mare conductă de transport țiței din România), cât mai ales ca execuție (neexistând posibilitatea de a subtraversa fluviul prin foraj dirijat).

După studierea batimetriei fluviului (prin măsurarea cu sonde manuale) și mai ales după măsurarea vitezei fluviului, s-a observat că montarea unei conducte de 370 mm diametru nu era posibilă (din cauza flotabilității acesteia).

S-a ales drept soluție, montarea a patru conducte de 373 mm cu grosime de perete de 12 mm.

Standardul ales pentru execuția conductelor a fost GOSM 8731-58, iar izolarea acestora s-a realizat cu izolație de tip bitum învelit cu folie de PVC. Pentru menținerea conductei pe fundul Dunării, în zona unde era pădure inundabilă s-au montat din 50 m în 50 m inele de beton (blocuri), iar în zona șenalului navigabil s-au învelit conductele într-un înveliș de beton armat.

Lucrarea a fost încredințată Centralei de montaj conducte Brașov, proiectul fiind realizat de Secția de proiectare conducte magistrale Brașov.

Pentru montaj s-a ales o tehnologie revoluționară la acea dată, constând în:

a. dragarea fundului Dunării și a brațului Borcea, pentru montajul conductei (realizarea unui șanț pe fundul apei),

b. realizarea unei rampe de lansare a conductelor formată din cale ferată îngustă în lungime de 500 ml și dotată cu vagoneți preluați din minele de cărbune,

c. realizarea unei stații de sudură manuală și a unei stații de preparare beton pentru realizare protecție mecanică,

d.montajul conductei în fir continuu și tractarea ei de către o barjă , perpendicular pe Dunăre. Conducta era sprijinită pe vagoneți și tractată pe calea ferată industrială. În zona apei conducta era susținută cu flotori. În momentul în care conducta a trecut Dunărea, s-au umplut flotorii cu apă în mod progresiv de la malul stâng la malul drept (pentru a nu se depăși curbura maxim admisă) până când aceasta a fost amplasată în șanțul dragat.

S-au montat câte două conducte într-un culoar, între ele fiind montate epiuri de piatră pentru liniștirea apei și depunere de nisip pe acestea.

După 50 de ani de activitate și 3 inspecții interioare, realizate după anul 2000, conductele au arătat că în lipsa oricărei întrețineri preventive (fără protecție catodică), acestea prezintă mici coroziuni externe de maximum 40 % din grosimea de perete.

În anul 1979 s-au instalat încă 6 fire de 373 mm acestea fiind utilizate în prezent doar 50% (3 fiind închise datorită coroziunilor de peste 80 % din grosimea peretelui).

Am trecut în revistă această istorie datorită profesionalismului constructorilor de conducte din Brașov, cei care au ales cea mai inedită tehnică de montaj (și anume scufundarea conductelor prin umplerea progresivă a flotorilor cu apă).

Având în vedere că timpul de montaj a fost mai mic decât cel de la instalarea conductei de gaze pe sub Dunăre din anul 2016, asta arată că trebuie să învățăm să de la înaintașii noștri că profesionalismul în proiectarea și instalarea conductelor magistrale de transport și gaze trebuie păstrat și mai ales trebuie promovat.

Nu de alta, dar în companiile de stat care operează sistemele magistrale în ultimii 20 de ani au fost foarte multe modificări ale managementului operativ, fiecare schimbare aducând și modificarea strategiei investiționale.