Se discută mult și multe despre piața de gaze din România, sunt multe păreri, opinii, critici, dorințe etc., însă puțini oameni se opresc să facă o analiză la rece a ceea ce înseamnă piața de gaze pentru a o înțelege și doar ulterior să o discute sau folosească.

Piața de gaze naturale presupune fluxuri comerciale, fizice și financiare complexe, sub aspectul numărului participanților, la care se adaugă particularitatea mărfii de gen, care o reprezintă gazele naturale.

Piața se bazează pe vânzarea de gaze de către producători/importatori către furnizori în baza unuia sau mai multe contracte de achiziție gaze (CA) sau/si import gaze (CI). Furnizorul încheie în continuare un contract (CSST) cu un utlizator de rețea de transport (sau poate deveni chiar el utilizator de transport, dar își asumă rolul de echilibrator pentru propriul portofoliu de client) și un alt contract cu toți operatorii de distribuție (CSD) în rețelele cărora se găsesc consumatorii pe care îi are în portofoliu. În România există 38 de operatori de distribuție, astfel încât există posibilitatea să existe 38 contracte de distribuție, la care dacă avem în vedere că în fiecare rețea există până la 6 categorii de clienți, în fapt se impune ca aceste 38 de contracte să suporte combinatii de până la ordinul 6. Utilizatorul sistemului de transport încheie un contract de servicii de transport (CST) cu Operatorul serviciului de transport (în cazul în care acționează doar în interiorul României cu SNTGN TRANSGAZ SA). Conform legislației în vigoare furnizorii au obligația încheierii de contracte de înmagazinare (CI) subterană a gazelor cu cei doi operatori licentiate în România. În fine furnizorul încheie un contract de vânzare cu consumatorul de gaze (CV). Având în vedere că un consumator poate să aibă până la 500 puncte de consum, în fapt acesta trebuie să încheie un număr de combinații de x puncte de consum, cu y operatori de distribuție, cu z categorii de consum, care se gasesc în q puncte de ieșire din sistemul de transport și pentru care furnizorul preia gaze din k puncte ale celor w producători și din e puncte de consum al celor r importatori, respectiv al celor t puncte ale celor u operatori de înmagazinare.

Ulterior încheierii contractului se impune asigurarea zilnică a fluxului zilnic al gazelor. Astfel, furnizorul solicită producătorului/importatorului/OSI să livreze zilnic cantitățile solicitate de acesta, producătorul le împarte pe punctele de predare din contract și i le confirmă furnizorului. Acesta transmite zilnic, la utilizatorul rețelei de transport, care transmite operatorului de transport ce cantități vor fi preluate zilnic de furnizor și la ce puncte de predare în SNT. Transportatorul le preia de la producător, în baza mandatului dat de furnizor și le transportă până la punctul de ieșire din sistemul de transport unde i le retransmite utilizatorului de rețea, care le pune la dispoziția furnizorului. Furnizorul transmite fiecărui operator de distribuție că va trebui să-i preia la punctul q de la interfața dintre sistemul de transport și sistemul de distribuție o cantitate care trebuie să o transport până la punctul x de consum al consumatorul X . La punctul x de consum operatorul de distribuție o predă furnizorului care o livrează consumatorului X. La punctele de intrare în sistemul de transport, furnizorul după ce cumpără gazele de la producător/importator/operator de înmagazinare, îl mandatează pe producător/importator/operator de înmagazinare să o predea utilizatorului de rețea, de la care o primește la punctual de ieșire, punct în care îl mandatează pe acesta să o predea operatorului de distribuție. Nu în ultimul rând furnizorul mandatează operatorul de distribuție să livreze gazele consumatorului X pentru punctual de consum x. Acest flux de gaze poate să fie influențat zilnic și orar de diverse influențe și necesită renominalizări, machinguri, echilibrări ante și post sau plata dezechilibrelor între cantitățile intrare ieșite din sistemul de transport sau în cazul depășirii capacității de transport rezervate. Activitatea trebuie acoperită 24 de ori din zi, sâmbăta, duminica și în sărbători legale.

Acest flux fizic trebuie să fie urmat de fluxul financiar, furnizorul plătește gazele achiziționate, servicii de transport, distribuție și înmagazinare (de obicei înaintea obținerii banilor de la consumator) și așteaptă să-și obțină banii de la consumator.

Acest flux nu poate fi urmărit în mod corespunzător, fără reguli clare, transparente și nediscriminatorii pe tot fluxul (Coduri), fără arbitrii pregătiți, vigilenți și activi, fără observatori, fără instituții care să protejeze părțile mai slabe din această piață (consumatorii de gaze) și mai ales fără accesul la platforme informaționale care să permită atât urmărirea multitudinii de informații, cât și complexității acesteia.