O declarație a Ministrului de Externe Ungar, după o întâlnire la înalt nivel în România, în care scoate în evidență interesul exclusiv de a achiziționa gaze din România, dar printr-o conductă realizată de români, arata dezinteresul față de proiectul BRUA. Deoarece Ungaria este țara care de-a lungul timpului a dat dovada unui pragmatism ridicat și care își urmărește interesul național, vă propun o trecere în revistă a relației dintre România și Ungaria în domeniul gazelor.

Gazele naturale descoperite întâmplător în Transilvania, în vremea în care aceasta era teritoriu ungar au fost ridicate la nivel industrial prin intervenția vizionară a băncii germane Deusch Bank, care a înființat prima societate de producere, transport, distribuție și utilizare a gazelor naturale din Europa în anul 1915. Societatea avea în proporție de 45% capital Deutsche Bank, 15% capital statul maghiar și 40% persoane fizice și juridice ungare și austriece. După încheierea primului război mondial, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Versailles, o societate care se afla pe teritoriul dobândit de România și a cărui capital aparținea țărilor care au fost declarate învingătoare în primul război mondial, putea să fie lichidată, bunurile sale trecând în patrimoniul statului român. Cu toate acestea, unele cercuri politice din România s-au pronunţat pentru punerea mai întâi sub administraţie forţată a societății de gaz şi doar apoi, eventual lichidarea societăţii. Această poziție a politicienilor români, a dat timp oficialilor maghiari, să se replieze și să obțină după 9 ani de la momentul semnării Tratatului de la Versailles o sentință a Tribunalului de la Paris care considera că societatea de gaz nu ar intra sub incidenţa Tratatului de la Versailles. Astfel, România a fost nevoită să răscumpere, ceea ce i-ar fi aparținut de drept, cu o sumă de cca. 4 ori mai mare decât valora societatea la momentul efectiv al preluării.

În anul 1940 Dictatul de la Viena a modificat frontiera cu Ungaria făcând ca Secţia de distribuţie Tg. Mureş a societății de gaz, cu întreg inventarul ei şi conducta de transport Seuca Tg. Mureş pe o porţiune de 9 km, să funcţioneze pe teritoriul Ungariei. Această situație a existat până în anul 1944. Secţia de distribuţie Tg Mures, aparținând societății române de gaz a funcționat în toată această perioadă operând conducta de transport și asigurând alimentarea cu gaze a orașului Tg Mures, plasat în teritoriile Ungare conform Dictatului de la Viena, din zăcământul Deleni, care a rămas pe teritoriul României. În fapt, în perioada 1940 – 1944 România a exportat gaze în Ungaria, la preturile impuse de aceasta.

La 12 iunie 1952 se semnează o convenţie între Guvernul României şi cel al Ungariei prin care se convenea livrarea gazelor naturale în Ungaria printr-o conductă de 10 inch construită la vest de Satu Mare. Gazele au început a fi livrate cu data de 1 octombrie 1958. Astfel, Ungaria a beneficiat timp de 23 de ani de gaze din România la un preț avantajos.

În anul 1998 se semnează un acord pentru realizarea unei interconectări între România și Ungaria, cu scopul de a se importa gaze din Marea Nordului via Ungaria. Acest acord determina construcția unei conducte de la Arad la Horia de către partea română. Din păcate va rămâne timp de 10 ani fără funcționalitate, urmare a pretenției Ungariei de a asigura revânzarea gazelor în România.

În anul 2010 se extinde construcția conductei de la Horia până la sistemul maghiar de transport, realizându-se interconectarea între sistemele de transport din România și Ungaria, prin care s-a creat culoarul de export al gazelor naturale în Ungaria.

În anul 2003 se încheia ACORDUL DE GRANT-TEN-E/2003/57100/Z/03 – 008, încheiat de Comunitatea Europeană pe de o parte şi OMV Erdgas GmbH, care reprezenta beneficiarii (Mol Ungaria, BOTAS Turcia, Bulgargaz EAD, Transgaz România) prin care se punea bazele proiectului NABUCCO. Ungaria, a ales să-și joace foarte bine interesul național în acest proiect, chiar riscând unele sancțiuni ca urmare a retragerii sale din proiect. A ales în anul 2012, să iasă prima din Nabucco, înțelegând că această mișcare îi aduce câștiguri.

În septembrie 2016, Ministerul Economiei a semnat cu CE Acordul de Finanţare prin Mecanismul Conectarea Europei prin care se alocau 179,32 milioane euro primei faze a proiectului BRUA, Atunci, ministerul informa că Transgaz poate implementa, până în 2020, prima fază a coridorului de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria şi lungimea conductei este de circa 550 km, pe culoarul Giurgiu – Podişor – Corbu – Hurezani – Haţeg – Recaş – Horia şi a trei staţii de comprimare amplasate pe traseul conductei (SC Corbu, SC Haţeg, SC Horia).
Ungaria a jucat inteligent și în acest proiect, a așteptat până  ce în România s-au încheiat (sau aproape s-au încheiat) licitațiile pentru BRUA ST1 și apoi a schimbat macazul, arătând că nu mai este interesată de BRUA. La sfârşitul lunii iulie 2017, Transgaz informa, potrivit presei, că gazoductul BRUA nu va mai traversa Ungaria, operatorul sistemului de gaze din această ţară, FGSZ, propunând ca volumul de gaze care ar proveni dinspre Romania să fie distribuit din Ungaria înspre Slovacia, Ucraina, Croaţia sau Serbia.

Pe data de 5 februarie 2018, Ministrul de Externe al Ungariei declara fericit „Este prima oportunitate din ultimele decenii pe care o are Ungaria de a cumpăra mari cantităţi de gaze naturale dintr-o altă sursă decât Rusia. Partea română a convenit să construiască staţii de compresare care vor permite livrarea de gaze naturale către Ungaria începând cu anul 2020”. Astfel, din nou Ungaria își impune dorințele, chiar și numai declarative, cum afirmă reprezentanții români, în piața de gaze.

Trebuie să apreciem, inteligența, profesionalismul și dârzenia cu care politicienii unguri au reușit să puncteze pentru Ungaria în piața de gaze în ultima 100 de ani și să-i felicităm că își doresc mai multe decât alții.